Adrian Popa (CSA Steaua) - Am fost mai pragmatici decât Dinamo

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 18-04-2023 22:21

Jucătorul echipei CSA Steaua, Adrian Popa, a afirmat la finalul partidei cu Dinamo, scor 2-0, că formaţia sa a reuşit să câştige prin pragmatismul de care a dat dovadă, potrivit Agerpres.

"Un meci disputat, cu ambiţii, cu atmosferă, despre care nu mai încap discuţii. Pentru astfel de meciuri vii la stadion, pentru astfel de victorii. Consider că arbitrajul a fost OK. Ba, din contră, cred că ar fi trebuit să primească nişte galbene în plus cei de la Dinamo. Noi am fost mai pragmatici, am profitat de greşelile lor, am făcut presing bun şi am fructificat ocaziile pe care le-am avut. În astfel de meciuri, dacă nu eşti pragmatic e greu să câştigi", a declarat Popa, la postul Digisport.

El consideră că victoria este cu atât mai importantă cu cât formaţia sa a revenit pe primul loc în clasamentul Ligii a II-a.

"Pentru noi înseamnă foarte mult, pentru că ne doream să ajungem pe primul loc. Consider că în etapa aceasta am fost la mâna noastră, am reuşit să luăm cele trei puncte şi să urcăm pe primul loc", a mai spus Popa.

CSA Steaua Bucureşti a învins-o pe FC Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-0 (2-0), marţi seara, pe Stadionul Steaua din Capitală, în etapa a patra din faza play-off a Ligii a II-a de fotbal, iar victoria din acest derby i-a adus revenirea pe primul loc al clasamentului.