Kaufland devine prima companie din România certificată Zero Waste

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 19-04-2023 14:45

Retailerul Kaufland primeşte certificarea Zero Waste, un nou model de referinţă pentru gestionarea deşeurilor operaţionale şi a materialelor reciclabile, fiind singura companie din România care obţine această atestare, informează un comunicat al companiei remis miercuri AGERPRES.

"Kaufland este prima şi, până în prezent, singura companie din România care obţine această atestare, devenind astfel unul dintre liderii tranziţiei către economia circulară, pe plan local. Certificarea indică faptul că cel puţin 90% din totalul deşeurilor operaţionale au fost prevenite, reutilizate, reciclate, compostate sau fermentate", arată sursa citată.

Certificatul a fost emis pe baza unui audit efectuat pe un eşantion reprezentativ format din 12 magazine, un centru logistic şi sediul central, totodată fiind evaluate şi documente relevante, precum planurile de prevenire a deşeurilor, bilanţurile deşeurilor pentru perioada octombrie - decembrie 2022, acţiunile concrete privind eliminarea deşeurilor şi măsurile de instruire, informează Agerpres.

"Această nouă certificare atestă implicarea şi contribuţia pe care Kaufland România o aduce la protejarea mediului înconjurător. Eforturile noastre se îndreaptă către diminuarea cantităţii deşeurilor reziduale şi revalorificarea resurselor, prin reciclare şi compostare. În viitor, sperăm să se alăture şi alte companii misiunii Zero Waste. Noi credem că putem schimba lucrurile în bine, dar singuri nu putem rezolva tot. Împreună, vom putea face diferenţa", a declarat Marco Hobi, CEO Kaufland România şi Republica Moldova.

Potrivit sursei citate, obiectivul Zero Waste a devenit din ce în ce mai important, odată cu creşterea gradului de conştientizare a utilizării responsabile a resurselor, la nivel mondial. În consecinţă, a început să facă parte din strategia a numeroase companii, care se implică activ în reducerea la minimum a cantităţilor deşeurilor generate. Astfel, toate măsurile luate de Kaufland în ultimii doi ani, în direcţia diminuării cantităţii deşeurilor la nivel intern şi a încurajării unui comportament ecologic în rândul angajaţilor, partenerilor sau clienţilor, se înscriu în conceptul de Zero Waste. Beneficiile urmăririi acestui obiectiv sunt vizibile atât din punct de vedere al combaterii schimbărilor climatice, cât şi la nivel economic.

Prin certificarea în conformitate cu DIN SPEC 91436, TUV SUD oferă un nou model de referinţă pentru gestionarea deşeurilor şi a materialelor reciclabile pentru companiile din sectorul privat, instituţii publice, oraşe şi comunităţi, asociaţii şi organizaţii non-guvernamentale.

"Angajamentul ambiţios faţă de mediu al Kaufland în România este remarcabil. Pe lângă măsurile luate de companie, aceasta susţine numeroase programe care sensibilizează oamenii din comunităţile locale, cu privire la problemele de mediu şi cele de gestionare a deşeurilor. Această implicare este vizibilă, de asemenea, la toţi angajaţii - inclusiv conducerea magazinului şi lucrătorii din spatele scenei, toţi sunt responsabili de managementul corect al deşeurilor. (...) Suntem încântaţi să putem oferi companiei Kaufland România certificatul Zero Waste", spune Cristian Panghea-Erdely, auditorul TUV SUD.

Obiectivul standardului DIN SPEC 91436 este de a limita cantitatea de reziduuri, de a eficientiza revalorificarea deşeurilor şi de a evalua performanţa sistemului de gestionare a deşeurilor şi a materialelor reciclabile. Sfera de aplicare a noului standard profesional depăşeşte normele minime legislative.

TUV SUD Management Service este o companie cu o experienţă de peste 150 de ani, specializată în auditarea, evaluarea, validarea şi certificarea sistemelor de management, în special a sistemelor de management al calităţii, mediului, sănătăţii şi securităţii la locul de muncă, în cadrul companiilor producătoare şi furnizorilor de servicii din toate sectoarele industriale.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.500 de magazine în 8 ţări, 148.000 de angajaţi şi o reţea de 168 de magazine în România.