Șefa Comisiei Europene acuză România în privința cerealelor ucrainene: 'Lipseşte o abordare europeană!'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 19-04-2023 15:41

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a răspuns Poloniei, Slovaciei, Bulgariei, Ungariei şi României că lipseşte "o abordare europeană" pentru a rezolva provocările determinate de intrarea pe piaţa comunitară a importurilor de cereale provenite din Ucraina, relatează agenţia EFE, informează Agerpres.

Aceste cinci ţări au cerut în aprilie Comisiei Europene, printr-o scrisoare, măsuri de sprijin în contextul creşterii importurilor de produse agricole ucrainene pe pieţele lor.

Preşedinta CE "a subliniat că este pe deplin conştientă de preocupările determinate de creşterea importurilor anumitor produse agricole ucrainene pe piaţa comunitară", şi că "în virtutea pieţei unice şi a uniunii vamale este nevoie de o abordare europeană pentru a răspunde preocupărilor", a spus purtătorul de cuvânt al CE, Dana Spinant.

Cele 3 propuneri înaintate

În acest context, Von der Leyen a menţionat "trei propuneri" pentru a aborda situaţia.

  1. În primul rând, Bruxelles-ul propune sprijinirea agricultorilor care au de suferit în urma acestei situaţii", a precizat purtătorul de cuvânt, care a reamintit că deja Comisia Europeană a acordat 56,3 milioane de euro pentru producătorii cei mai afectaţi şi că, de asemenea, CE este pregătită pentru a acorda un al doilea pachet financiar, în valoare de 100 milioane de euro.
  2. În al doilea rând, Comisia a informat că va adopta "măsuri preventive" pentru anumite categorii de cereale produse în Ucraina, inclusiv grâu, porumb sau floarea-soarelui.
  3. Nu în ultimul rând, Executivul comunitar demarează o "investigaţie" privind alte posibile "produse sensibile", a menţionat sursa citată.

Pe de altă parte, vicepreşedintele Executivului comunitar, Valdis Dombrovskis, are prevăzut să vorbească miercuri după-amiaza despre aceste propuneri cu miniştrii responsabili din ţările UE cele mai afectate de creşterea importurilor ucrainene şi cu omologul ucrainean.

"Comisia s-a angajat să ajute Ucraina pentru ca importurile sale să poată ajunge pe pieţele mondiale", pentru a garanta securitatea alimentară şi, în acelaşi timp, "să-i sprijine agricultorii noştri", a subliniat purtătorul de cuvânt.

Context

Uniunea Europeană a aprobat pe 22 iulie 2022 un acord pentru stabilirea aşa-numitelor "coridoare umanitare", cu scopul de a permite intrarea cerealelor provenite din Ucraina şi a preveni o criză alimentară, dar, conform Guvernului polonez, o mare parte din aceste produse sunt stocate în silozuri poloneze, ceea ce a provocat proteste ale agricultorilor.