Cluburile Tottenham şi Brighton, amendate cu 100.000 de lire fiecare pentru incidentele din meciul direct

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 20-04-2023 10:48

Cluburile engleze de fotbal Tottenham şi Brighton au fost amendate fiecare cu câte 100.000 de lire sterline după incidentele în care au fost implicate cele două bănci tehnice la meciul direct, potrivit Agerpres.

În acest meci, desfăşurat pe 8 aprilie, în etapa a 30-a din Premier League, antrenorii celor două echipe, doi italieni, interimarul Cristian Stellini (Tottenham) şi Roberto De Zerbi (Brighton), s-au ciocnit chiar înainte de lovitura de start, iar în repriza secundă a avut loc un conflict major între cei aflaţi pe ambele bănci tehnice.

Stellini, care a părut nevinovat, şi De Zerbi au fost eliminaţi de către arbitru şi ambele cluburi au fost amendate de Federaţia engleză (FA).

Potrivit FA, ''Tottenham Hotspur şi Brighton and Hove Albion au fost amendate cu 100.000 de lire fiecare pentru confruntarea masivă care s-a petrecut la meciul din Premier League de sâmbătă 8 aprilie. Ambele cluburi au eşuat în a asigura faptul că ambele bănci tehnice au o conduită corectă şi nu s-au comportat într-un mod civilizat în minutul 58. O comisie independentă a impus amenzile, în urma unei audieri''.

Tottenham a câştigat cu 2-1, prin golurile marcate de Heung-min Son (10), Kane (79), respectiv Dunk (34), dar Brighton a avut două goluri anulate şi două penalty-uri neacordate, şeful comisiei de arbitri (PGMOL), cerându-şi scuze pentru erori.