Britanicul Conor Benn, suspendat provizoriu pentru încălcarea regulamentului antidoping

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 21-04-2023 15:41

Boxerul britanic Conor Benn (categoria welter) a fost suspendat provizoriu de Agenţia britanică antidoping (UKAD) după ce a ratat două testări anul trecut, fapt care a forţat amânarea meciului său cu Chris Eubank Jr, a anunţat, joi, organizaţia, citată de Reuters, potrivit Agerpres.

Benn, 26 de ani, trebuia să boxeze cu Eubank Jr în octombrie anul trecut, la Londra, într-un meci mult aşteptat între fiind a doi foşti mari rivali, însă lupta a fost anulată după ce în probele prelevate lui Benn au fost identificate urme ale medicamentului de fertilitate clomifen.

Ulterior, el a fost exonerat de dopaj intenţionat de Consiliul Mondial al Boxului (WBC), care a precizat că o explicaţie rezonabilă pentru rezultatul testului ar fi ''consumul ridicat de ouă'' al pugilistului.

Benn, neînvins la profesionişti, şi-a reiterat nevinovăţia şi şi-a depus voluntar licenţa de boxer la organismul de control al boxului profesionist din Marea Britanie (BBBofC) după anularea meciului cu Eubank Jr.

''În urma relatărilor din presă şi a comentariilor făcute de boxerul profesionist Conor Benn pe 18 aprililie 2023, în circumstanţe excepţionale, UKAD confirmă că dl Benn a fost notificat şi suspendat provizoriu de UKAD în 15 martie 2023, în conformitate cu regulile UKAD'', se arată într-un comunicat de presă.

''UKAD poate confirma şi că pe 2 aprilie 2023 l-a pus sub acuzaţie pe dl Benn pentru încălcarea articolului 2.2 pentru presupusa folosire a unei substanţe interzise (clomifen)'', se mai arată în comunicat.

 

Benn, care riscă o suspendare de doi ani, a afirmat că poate boxa în afara Regatului Unit în evenimente care nu se desfăşoară sub egida BBBofC şi a acuzat UKAD de ''scurgere de informaţii şi de declaraţii eronate''.