Pilotul galez Elfyn Evans a câştigat Raliul Croaţiei

Autor: Alexandru Popescu
Publicat: 23-04-2023 16:19

Pilotul britanic Elfyn Evans (Toyota) a câştigat duminică Raliul Croaţiei, a patra etapă a Campionatului Mondial de Raliuri (WRC), şi l-a egalat la puncte în fruntea clasamentului provizoriu pe coechipierul său francez Sebastien Ogier, clasat pe locul 5 în această cursă, anunţă AFP.

Elfyn Evans, care are 34 de ani, a câştigat al şaselea său raliu WRC, fiind la prima sa victorie după cea din Finalnda din 2021. El a urcat pe primul loc sâmbătă dimineaţă după abandonul belgianului Thierry Neuville (Hyundai). Britanicul a încheiat la 27 de secunde de al doilea clasat, estonianul Ott Tanak (M-Sport/Ford). Podiumul a fost completat de finlandezul Esapekka Lappi (Hyundai), scrie agerpres.ro.

Evans şi Sebastien Ogier sunt la egalitate în fruntea campionatului, cu 69 de puncte.

Ogier, de opt ori campion mondial, a câştigat în acest an Raliul Monte Carlo şi Raliul Mexicului.

Emoţiile au fost vizibile la startul Raliului Croaţiei, la o săptămână după moartea pilotului irlandez Craig Breen (Hyundai), într-un accident în timpul unei curse de recunoaştere.