VIDEO Belgianul Remco Evenepoel a câştigat clasica Liege-Bastogne-Liege, la fel ca anul trecut

Autor: Alexandru Popescu
Publicat: 23-04-2023 20:55
Actualizat: 23-04-2023 21:04

Ciclistul belgian Remco Evenepoel a terminat învingător duminică în clasica Liege-Bastogne-Liege, la fel ca anul trecut, actuala ediţie fiind marcată de abandonul favoritului sloven Tadej Pogacar, care a căzut şi a suferit o dublă fractură la încheietura mâinii stângi, informează AFP.

Remco Evenepoel, campionul mondial, s-a impus en solitaire. În vârstă de 23 de ani, ciclistul echipei Soudal-Quick Step este primul care îşi apără titlul la Liege după Michele Bartoli în 1998, scrie agerpres.ro.

Evenepoel a parcurs cei 258,1 km în 6 h 15:49, fiind urmat pe podium de britanicul Thomas Pidcock (Ineos), la 1:06, şi columbianul Santiago Buitrago (Bahrain), la 1:06.