Atacatorul patronului clubului Nuba, un albanez în vârstă de 35 de ani, dat în urmărire

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 24-04-2023 13:25

Bărbatul care l-a înjunghiat săptămâna trecută pe patronul clubului Nuba este un albanez în vârstă de 35 de ani, care a fost dat în urmărire, potrivit news.ro.

”Faţă de inculpatul RROSHKODOL (FOST SHKODA) ELIS, cetăţean albanez, Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti a emis mandatul de arestare preventivă nr. 69/UP din data de 22.04.2023, pe o perioadă de 30 de zile de la data depistării pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, faptă prevăzută de art. 193, alin 2 Cod Penal”, conform anunţului poliţiştilor.

Bărbatul este născut în 1988, în Albania, unde şi domicializă.

Atacul a avut loc joi, în jurul orei 15.00.

”Un client, fără motiv aparent, s-a ridicat de la masă şi l-a înjunghiat în zona fesieră pe unul dintre patroni - Jean Sasu - după care a fugit de la faţa locului”, au transmis atunci surse judiciare.

Între timp, agresorul ar fi plecat din România.