21 de bărbaţi din Bangladesh, Pakistan şi Turcia, expulzaţi şi cu interdicţie de a reveni în România cinci ani

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 24-04-2023 13:32

Autorităţile române au expulzat 21 de bărbaţi din Bangladesh, Pakistan şi Turcia, care se aflau în custodie publică, ei fiind scoşi din ţară sub escorta poliţiştilor de imigrări din Arad, potrivit Agerpres.

Misiunea a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute şi a fost desfăşurată de poliţiştii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luaţi în Custodie Publică Arad.

Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) a informat, luni, că 14 dintre bărbaţii scoşi din ţară sub escortă sunt din Bangladesh, şase din Pakistan şi unul din Turcia, toţi având vârste cuprinse între 21 şi 45 de ani.

"19 dintre persoanele în cauză sunt bănuite de tentativă la infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Astfel, la finalizarea demersurilor, străinii au fost îndepărtaţi de pe teritoriul României prin Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Cluj-Napoca. De asemenea, la ieşirea din ţară, pe numele acestora a fost instituită măsura interzicerii intrării în România, pentru perioade cuprinse între un an şi 5 ani", a transmis IGI.