Două state NATO forțează aderarea Ucrainei la alianță: 'Ne aşteptăm la o foaie de parcurs precisă'

Autor: George Traicu
Publicat: 25-04-2023 00:00

Letonia şi Estonia vor progrese clare în ce priveşte cererea Ucrainei de aderare la NATO atunci când liderii Alianţei se vor reuni în summit la Vilnius, capitala Lituaniei, la mijlocul lunii iulie, transmite dpa,  potrivit Agerpres.


'Ne aşteptăm la o foaie de parcurs precisă pentru Ucraina pe drumul său spre NATO', a declarat luni preşedintele leton Egils Levits, după întrevederea avută cu omologul său eston Alar Karis, la Riga.

'Consider că aceasta este în conformitate cu interesele comune ale NATO şi de asemenea ale Ucrainei, precum şi în interesele de securitate ale întregii Europe şi ale lumii', a spus Levits.

Aderarea Ucrainei la NATO ar întări securitatea tuturor membrilor Alianţei, a adăugat preşedintele Letoniei.