Cod galben de inundații pentru bazinele hidrografice Caraș, Nera și Cerna

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 25-04-2023 01:18

Bazinele hidrografice Caraș, Nera și Cerna sunt până la prânz, la ora 12:00, sub incidența unui cod galben de inundații, informează Rador.

Sunt afectate cursuri de apă din județul Caraș-Severin.

Atenționarea hidrologilor vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, precum și viituri rapide pe râuri mici, cu posibile efecte de inundații locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare în intervalul orar 3:00 - 9:00.