Serie A: Atalanta o învinge clar pe AS Roma, scor 3-1

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 25-04-2023 03:26

Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins luni seara, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia AS Roma, în ultimul meci al etapei a 31-a din Serie A, informează news.ro.

La Bergamo, AS Roma a fost cu ocaziile, iar gazdele cu golurile. Mario Pasalic a deschis scorul în minutul 39, iar Rafael Toloi l-a majorat în minutul 74. Căpitanul oaspeţilor, Lorenzo Pellegrini a redus din diferenţă în minutul 83, cu un şut de la marginea careului, însă la faza următoare, portarul Romei, Rui Patricio, nu a reuşit să prindă balonul, care a ricoşat la Teun Koopmeiners şi acesta a înscris în minutul 84.

AS Roma se află pe locul al cincilea în Serie A, cu 56 de puncte, iar Atalanta este pe poziţia a şaptea, cu 52 de puncte, la numai două puncte de „zona cupelor europene”.