Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, coprezidează alături de omologul polon Mariusz Błaszczak o nouă reuniune a miniştrilor apărării în Format Bucureşti

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 26-04-2023 09:43

Ministrul român al apărării naţionale, Angel Tîlvăr, va coprezida miercuri, alături de omologul polon, Mariusz Błaszczak, o nouă reuniune a miniştrilor apărării în Format Bucureşti 9 (B9) desfăşurată la Varşovia, în Polonia, potrivit news.ro.

Potrivit MApN, ”activitatea reprezintă o oportunitate pentru armonizarea poziţiilor statelor B9 de pe flancul estic al Alianţei, în vederea promovării şi reflectării intereselor comune de securitate pe agenda aliată, inclusiv în perspectiva Summit-ului NATO de la Vilnius, din această vară”.

Ministerul precizează că vor fi abordate atât aspecte privind actualele provocări de securitate generate de ultimele evoluţii ale războiului din Ucraina şi implicaţiile în plan regional şi euroatlantic, cât şi necesitatea continuării sprijinirii celor mai vulnerabili parteneri din regiune, supuşi unor ameninţări hibride din partea Rusiei, respectiv Republica Moldova, Georgia, Bosnia şi Herţegovina.