MotoGP anulează cursa inaugurală din Kazahstan. Care este motivul din spatele deciziei

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 26-04-2023 17:34

MotoGP a anulat prima sa cursă din Kazahstan din cauza faptului că circuitul nu este pregătit. Organizatorii au anunțat decizia miercuri, adăugând de asemenea că nici nu vor înlocui etapa, într-un calendar ce cuprinde 20 de curse.

În septembrie anul trecut, Kazahstanul a încheiat un contract pe cinci ani pentru ca circuitul Sokol International Racetrack din afara orașului Almaty să găzduiască curse de MotoGP.

Cursa inaugurală fusese programată pentru 9 iulie, ca a noua etapă, scrie Mediafax.

"Lucrările de omologare în curs de desfășurare la circuit, împreună cu provocările operaționale globale actuale, au obligat la anularea evenimentului din 2023", au declarat MotoGP, FIM și IRTA, organismul de conducere al echipelor, într-o declarație comună.

MotoGP dorește să își extindă prezența în Asia, India urmând să debuteze, de asemenea, în septembrie, cu o cursă pe circuitul Buddh International de lângă New Delhi.

Anularea cursei din Kazahstan deschide o pauză de șase săptămâni în calendar, între TT-ul olandez din 25 iunie și Marele Premiu al Marii Britanii din 6 august.

De asemenea, aceasta elimină 37 de puncte posibile din campionat, fiecare weekend de cursă fiind acum o oportunitate dublă de a puncta datorită unei curse de sprint în fiecare sâmbătă, precum și a evenimentului principal de duminică.