Getafe l-a demis pe antrenorul său Quique Sanchez Flores

Autor: Cimpean Ana-Maria
Publicat: 27-04-2023 16:13

Getafe l-a demis pe antrenorul său Quique Sanchez Flores la câteva ore după meciul pierdut, miercuri, contra echipei Almeira (1-2) în etapa a 31-a din La Liga, a anunţat clubul madrilen într-un comunicat, citat de EFE.

Getafe, care ocupă locul 17 cu 31 puncte, la un singur punct de zona retrogradării, a anunţat joi într-un comunicat despărţirea oficială de antrenorul Quique Sanchez Flores şi de staff-ul său tehnic. Flores, 58 ani, la al treilea său mandat la Getafe, preluase banca tehnică pe 6 octombrie 2021, conform Agerpres.

Sezonul trecut, Flores şi-a îndeplinit obiectivul, privind menţinerea în prima ligă spaniolă, dar în sezonul prezent, de la început, continuitatea sa în pe banca tehnică a fost pusă sub semnul întrebării în numeroase ocazii din cauza rezultatelor slabe şi a jocului etalat de echipă în anumite faze ale campionatului.

Jose Bordalas, care a antrenat Getafe între 2016 şi 2021, este soluţia cea mai probabilă pentru înlocuirea lui Flores, conform mediei iberice.