Prefectura Capitalei confirmă ilegalitățile de la Sectorul 1, după ce PNL și PSD au acuzat-o pe Clotilde Armand

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 27-04-2023 18:26

Sectorul 1 are buget legal aprobat, informează Prefectura București, care prezintă documentele care i-au fost transmise de către Primăria Sectorului 1, precum și răspunsul dat.

Bugetul local al Sectorului 1 a fost adoptat în data de 28 martie 2023, proiectul fiind inițiat de Primarul Sectorului 1 și modificat prin amendamente de consilierii locali.

În 7 aprilie a fost comunicată Prefecturii o adresă de înaintare a unui document intitulat “Hotărârea Consiliului Local nr.32 privind bugetul”. În urma analizei, s-a dovedit că acest document nu întrunește condițiile unei Hotărâri de Consiliu Local, deoarece nu cuprinde întreaga voință a Consiliului Local, nu a fost redactat de către persoana care are competențe legale în acest sens, respectiv Secretarul General și nu a fost comunicat de către aceasta, susține sursa citată.

Astfel, Prefectura a cerut secretarului general al Sectorului 1, în mod expres, îndeplinirea obligațiilor legale, respectiv redactarea Hotărârii, cu respectarea voinței Consiliului Local și comunicarea ei conform prevederilor legale.

Pe 24 aprilie, secretarul general al Sectorului 1 a redactat și comunicat Hotărârea Consiliului Local nr. 32, care cuprinde toate amendamentele adoptate de către Consiliul Local, așadar exprimă voința juridică a acestuia.

Hotărârea Consiliului Local nr. 32 a fost semnată de către doi consilieri locali și a fost transmis refuzul de contrasemnare al Secretarului General, motivat de diverse încălcări ale textelor legale, în adoptarea amendamentelor.

În urma analizei Hotărârii Consiliului Local nr. 32, cum a fost comunicată în 24 aprilie, Prefectura a solicitat Primarului Sectorului 1 alinierea la normele legale a amendamentelor care nu îndeplinesc condițiile de legalitate. În caz contrar, în conformitate cu prevederile Codului Administrativ, Instituția Prefectului are obligația de a ataca Hotărârea Consiliului Local nr. 32, cu privire la aceste amendamente, la instanța de contencios administrativ.

„În concluzie, începând cu data de 27.04.2023, dată la care Hotărârea Consiliului Local nr. 32 a fost publicată pe site-ul Primăriei, Sectorul 1 are buget legal aprobat”, informează Prefectura București.

Sebastian Burduja (PNL) anunța că, alături de PSD, va depune o plângere penală pe numele primarului Clotilde Armand pentru falsificarea deciziei Consiliului Local privind bugetul pe anul 2023.

În replică, Clotilde Armand a anunțat că a convocat o nouă ședință pentru votarea bugetului, așa cum a cerut prefectul Capitalei.