Șeful Poliției Călare Iași, acuzat că a violat o fată de 11 ani, a fost arestat preventiv - Avocata susține că raportul medical nu confirmă violul

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 27-04-2023 18:57
Actualizat: 27-04-2023 18:59

Şeful Serviciului Poliţia Călare Iaşi, Tiberiu Cebotaru, a fost arestat pentru 30 de zile de magistraţii ieşeni, fiind acuzat de agresiune sexuală şi viol.

Tiberiu Cebotaru a fost dus, joi, la Judecătoria Iaşi, după ce fusese iniţial reţinut de procurori, iar în urma audierilor, judecătorii au decis să emită pe numele său un mandat de arestare pentru 30 de zile.

Avocata Alexandra Cioată a declarat presei că Tiberiu Cebotaru se consideră nevinovat şi că este dispus să dea testul poligraf.

„Sunt mărturii de la martori, în special de la partea vătămată şi de la o prietenă de aceeaşi vârstă. În principal sunt aceste mărturii, există şi un raport medical care nu confirmă raportul sexual pentru că victima are un himen complezant, în limbaj popular elastic. Adică s-ar fi putut întâmpla sau nu s-ar fi putut întâmpla în acelaşi timp”, a afirmat avocata Alexandra Cioată, potrivit news.ro.

Ea susţine că la mijloc ar fi vorba de o răzbunare, iar totul a pornit de la un contract civil încheiat de Tiberiu Cebotaru cu o familie privind vânzarea unui cal.

Avocata a precizat că nu ştie cum s-a ajuns la acuzaţiile de viol.

Detaliile dosarului

Şeful Serviciului Poliţia Călare din Iași, Tiberiu Cebotaru, a fost reținut ieri de politiști pentru 24 de ore, pentru viol, agresiune sexuală și exercitarea unei profesii fără drept.

Tiberiu Cebotaru ar fi predat cursuri de echitație în Miroslava, contra cost. La acestea ar fi participat mai mulți minori, printre care și o adolescentă. Pe cea din urmă, polițistul local ar fi agresat-o sexual și violat-o. De această poveste au aflat colegii lui și au început o anchetă.

„În perioada septembrie-octombrie 2022, o persoană de gen masculin, instructor de echitație, profitând de rolul său de antrenor și de vulnerabilitatea persoanei vătămate minore, în vârstă de 11 ani, prin constrângere fizică (amenințare cu un cuțit) și psihică, în timpul cursurilor, ar fi supus-o la trei raporturi sexuale, în trei împrejurări diferite.

Anterior, în perioada ianuarie 2021 – mai 2022, cu ocazia cursurilor de echitație desfășurate, aceeași persoană, profitând de autoritatea sa și de vulnerabilitatea aceleiași persoane vătămate minore, ar fi supus-o pe aceasta la acte de natură sexuală, prin constrângere psihică, atingând-o în zonele intime în timpul cursurilor”, susțin procurorii.

Conform sursei citate, în plus, bărbatul ar fi oferit cursuri de echitație, deşi nu deţinea niciun fel de autorizație în acest sens, iar, în anul 2022, aceeași persoană le-ar fi determinat pe alte persoane vătămate să achiziționeze un cal contra unei sume de bani, ascunzându-le cumpărătorilor faptul că acea cabalină nu i-ar fi aparţinut.