Autorităţile din Napoli în alertă: fac apel la fani să nu sărbătorească titlul echipei de fotbal pe Vezuviu

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 28-04-2023 20:54

Autoritatea Parcului Naţional Vezuviu a făcut vineri un apel la susţinătorii echipei de fotbal Napoli ca aceştia să evite sărbătorirea cuceririi titlului pe Vezuviu, singurul vulcan activ din Europa Continentală.

Cum la finalul acestui sezon clubul Napoli va câştiga al treilea titlul de campion al Italiei din istorie şi al doilea după cel adus de Diego Maradona în 1990, autorităţile din oraşul italian au primit semnale că o parte din ultraşii echipei locale doresc să sărbătorească titlul pe Vezuviu, vulcanul care se aflî în imediata apropiere a oraşului. Obiectivul lor ar fi acela al simulării unei explozii a Vezuviului cu ajutorul unor fumigene şi a unor petarde.

Nimeni nu ştie cât de serios este acest proiect, dar Autoritatea Parcului Naţional Vezuviu (EPNV) le-a cerut fanilor să renunţe la aceste intenţii: „considerăm această idee periculoasă şi irealizabilă”, scrie într-un comunicat publicat vineri de către EPNV.

„Ne coordonăm cu forţele locale de poliţie şi cu departamentul carabinieri din Parcul Vezuviului pentru a asigura o garnizoană masivă şi pentru a închide zonele de acces la crater, chiar dacă sperăm că această mare sărbătoare va avea loc în zonele locuite, fără incursiuni în zone naturale care ar duce la inevitabile episoade de degradare”, a declarat Stefano Donati, directorul Autorităţii Parcului Naţional