Doar un american din nouă mai fumează în prezent, potrivit unui studiu

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 29-04-2023 20:01

Ţigara nu a fost niciodată atât de puţin populară în Statele Unite, unde doar 11,3% dintre americani s-au declarat fumători în 2022, cel mai scăzut procent înregistrat vreodată în această ţară, potrivit rezultatelor preliminare ale unui studiu, publicate joi de autorităţile americane.

Doar un adult din nouă fuma în 2022, conform unui sondaj realizat în acel an pe un eşantion de peste 27.000 de persoane de Centrul pentru prevenirea şi controlul bolilor (CDC) din Statele Unite, şi ale cărui date finale nu au fost deocamdată consolidate.

Potrivit rezultatelor preliminare, consumul de ţigări, care era estimat la 12,6% în rândul populaţiei americane în 2021, a continuat să scadă, în timp ce consumul de ţigări electronice a continuat să crească, de la 4,7% în 2021 la 5,9% în 2022.

Ţigările electronice sunt populare în rândul tinerilor americani. În 2018, autorităţile sanitare americane estimau că 3,6 milioane de liceeni şi studenţi consumă astfel de produse, un număr în creştere constantă.

În 2022, 30,8 milioane de americani încă fumau, potrivit unei estimări calculate de CDC.

Rata fumătorilor din Statele Unite a scăzut considerabil de câteva decenii datorită politicilor puternice de sănătate care vizează fumatul, aflat la originea cancerelor şi a bolilor cardiovasculare.

Totuşi, conform CDC, fumatul rămâne prima cauză de îmbolnăvire şi de deces evitabil în SUA, informează Agerpres.