Final tragic pentru o femeie dată dispărută de trei zile: A fost găsită moartă într-o fântână

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 30-04-2023 17:17

O femeie în vârstă de 71 de ani din judeţul Bacău, a cărei familie i-a anunţat dispariţia în urmă cu trei zile, a fost găsită moartă, duminică, într-o fântână. Trupul neînsufleţit a fost dus la Serviciul de Medicină Legală, pentru stabilirea cauzei decesului, conform news.ro.

Bătrâna în vârstă de 71 de ani din localitatea băcăuană Prăjeşti a fost văzută ultima dată în ziua de 27 aprilie. Familia a anunţat dispariţia acesteia la Poliţie şi abia sâmbătă, 29 aprilie, rudele şi-au dat acordul pentru ca fotografia şi semnalmentele femeii să fie făcute publice, pentru ca cei care o văd să poată sesiza Poliţia.
Duminică, echipe de poliţişti, jandarmi, dar şi voluntari, au scotocit zona din apropierea domiciliului bătrânei, iar cadavrul acesteia a fost găsit într-o fântână.
Trupul neînsufleţit a fost adus la suprafaţă de către echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi dus la Serviciul de Medicină Legală unde, în urma necropsiei, va fi stabilită cauza morţii.