Descoperire șocantă în Maramureș: Tănără de 25 de ani, cu necroză după ce a fost ținută în lanțuri de propriul tată

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 30-04-2023 19:40

Un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din localitatea maramureșeană Mireșu Mare este cercetat de polițiști pentru lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, după ce polițiștii au constatat că, la data de 27 aprilie, acesta își ținea fiica, în vârstă de 25 de ani, în condiții improprii.

Potrivit IPJ Maramureș, polițiștii s-au deplasat la locuința acestora, după ce au fost sesizați de asistenții sociali din cadrul Primariei Mireșu Mare.

Bărbatul a refuzat să coopereze cu polițiștii, susținând că fiica lui nu are nevoie de ingrijiri medicale și a devenit agresiv când a realizat că politiștii nu vor renunța la intenția lor de a o vedea pe tânără.

Aceasta a fost găsită în imobil cu necroze la piciorul drept, răni purulente și urme de fecale.

Tânăra a rămas internată la Spitalul Județean Baia Mare, unde, din cauza leziunilor suferite, necesită investigații medicale amănunțite.

Bărbatul a fost internat secția de psihiatrie la Spitalul din Sighetu Marmației, în vederea efectuării de investigații de specialitate.

Polițiștii efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și luării măsurilor legale care se impun, sub aspectul comiterii infracțiunii de lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate.

Potrivit presei locale, tânăra s-ar fi întors din Anglia și era ținută în lanțuri de aproximativ o lună. Vecinii au sesizat primăria pentru că din gospodăria în care tănăra era ținută captivă venea un miros neplăcut.