Un bărbat de 55 de ani a murit după ce a fost strivit de plugul unui tractor, în Vâlcea

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 30-04-2023 21:59

Un bărbat a murit după ce a fost strivit de plugul unui tractor în timp ce efectua lucrări agricole într-o localitate din județul Vâlcea.

Duminică sera, angajații din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați în localitatea Roșiile, sat Zgubea, pentru salvarea unui bărbat prins între plugul unui tractor și cabina utilajului.

La locul producerii accidentului s-au deplasat două echipaje de salvare de la SMURD și de la SAJ, scrie Mediafax.

Echipele medicale au făcut manevre de resuscitare, dar nu l-au mai putut salva pe bărbatul în vârstă de 55 de ani. Decesul victimei a fost declarat la fața locului. Poliția a început o anchetă.