Papa Francisc a dezvăluit motivul pentru care a fost spitalizat la sfârşitul lunii martie: 'Slavă Domnului că vă pot povesti'

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 30-04-2023 23:42

Papa Francisc, 86 de ani, a dezvăluit duminica aceasta că a avut o "pneumonie acută" care a dus la spitalizarea lui la sfârşitul lunii martie, însă a adăugat că doreşte să continue să călătorească, notează AFP.

"Am simţit o durere puternică la finalul audienţei (din 29 martie), nu mi-am pierdut cunoştinţa", a povestit papa argentinian în cursul unei conferinţe de presă la bordul avionului cu care se întorcea din vizita sa la Budapesta, potrivit Agerpres.

"Am avut febră mare şi (...) medicul m-a internat imediat", a adăugat el, precizând că a avut o "pneumonie acută şi puternică, în partea inferioară a plămânului".

"Organismul a răspuns bine la tratament. Slavă Domnului că vă pot povesti", a adăugat suveranul pontif.

Papa a stat trei zile într-un spital din Roma înainte de a fi externat pe 1 aprilie după o cură de antibiotice.

În tinereţe, la vârsta de 21 de ani, Jorge Bergoglio a suferit de pleurezie acută, iar chirurgii au procedat la extirparea parţială a plămânului drept.

Acest ultim incident de sănătate a făcut obiectul unei comunicări confuze care a alimentat zvonurile în legătură cu sănătatea Papei Francisc, Vaticanul anunţând iniţial că este vorba despre o spitalizare pentru examinări programate, înainte de a indica că papa suferă de bronşită.

Întrebat despre următoarele călătorii, suveranul pontif a confirmat intenţia sa de a merge la Lisabona la începutul lui august pentru Zilele Mondiale ale Tineretului, apoi la Marsilia în septembrie, precum şi în Mongolia.

"Programul (călătoriilor planificate) mă ţine în mişcare", a glumit el.

Sănătatea lui Jorge Bergoglio, ales în 2013, pare din ce în ce mai fragilă, în special din cauza durerilor de genunchi care îl obligă să se deplaseze într-un scaun cu rotile.