Mai mult de 100 de ofițeri de poliție au fost răniți în urma ciocnirilor cu manifestanții în Franța

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 02-05-2023 02:26

În Franţa cel puțin 108 ofițeri de poliție au fost răniți în confruntări cu protestatarii care au manifestat împotriva reformelor pensiilor, a declarat ministrul de interne francez, informează Rador.

Gérald Darmanin a mai precizat că 291 de persoane au fost arestate în timpul protestelor. Sute de mii de francezi au luat parte la demonstrațiile de 1 mai împotriva reformelor președintelui Emmanuel Macron. Prim-ministrul Élisabeth Borne a scris pe Twitter că violența este "inacceptabilă", remarcând totodată "mobilizarea responsabilă și angajamentul" celor care au manifestat paşnic.

Ministerul de Interne a estimat numărul total de manifestanți la 782.000, inclusiv 112.000 în capitala Paris, dar sindicatul CGT susţine că numărul este de trei ori mai mare.