Patru bărbaţi prinşi în timp ce pescuiau într-o arie protejată din Insula Mică a Brăilei

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 05-05-2023 16:02

Patru bărbaţi au fost prinşi de poliţişti în timp ce pescuiau într-o arie protejată din Insula Mică a Brăilei, considerată o a doua deltă a Dunării, pe numele acestora fiind deschise dosare penale, potrivit Agerpres.

Jandarmii brăileni, în colaborare cu lucrătorii Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva - Administraţia Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, au executat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol pe raza Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, ocazie cu care au descoperit patru bărbaţi care pescuiau într-o arie protejată şi în plină perioadă de prohibiţie în zona localităţii Tufeşti.

"Deşi au fost instituite măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial, patru persoane nu păreau să ţină cont de aceste prevederi legale. Primii trei bărbaţi depistaţi, cu vârste cuprinse între 39 şi 42 de ani, se aflau într-o barcă din lemn căreia îi ataşaseră un motor, în insula Orbu în dreptul cantonului Vădoaia. La momentul surprinderii, aceştia aveau într-un sac din rafie cantitatea de 12,6 kilograme peşte din specia crap, precum şi o plasă multifilament cu lungimea de 20 de metri. Cel de-al patrulea bărbat, în vârstă de 62 de ani, pescuia tot dintr-o barcă din lemn cu motor ataşat, cu ajutorul unei unelte tip vârşă cu lungimea de 5 metri şi diametrul cercului de 1 metru. La momentul depistării, acesta avea în barcă 12 kilograme de peşte din specia crap. Jandarmii au ridicat în vederea confiscării cele două bărci din lemn cu motoare ataşate, cantitatea totală de 24,6 kilograme de peşte din specia crap, o plasă multifilament şi unealta tip vârşă. Cercetările vor fi continuate de poliţiştii brăileni", se arată într-un comunicat de presă remis de Jandarmeria Brăila.