Rafael Nadal nu va juca la turneul de la Roma

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 05-05-2023 19:13

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, care a suferit o accidentare la şold la Australian Open în luna ianuarie, a anunţat vineri, pe reţelele de socializare, că nu va participa la turneul de la Roma care începe săptămâna viitoare, ultimul dintre cele trei Masters 1.000 pe zgură înainte de Roland Garros (28 mai-11 iunie), informează AFP.

"Îmi pare rău să anunţ că nu voi putea fi la Roma", a scris Nadal, care a declarat forfait şi pentru Monte Carlo, Barcelona şi Madrid de la începutul sezonului pe zgură.

"În ciuda unei îmbunătăţiri observate în ultimele zile, au fost luni în care nu am reuşit să mă antrenez la un nivel ridicat, procesul de recuperare cere timp şi nu am de ales decât să accept asta şi să lucrez în continuare", a continuat spaniolul care a câştigat de paisprezece ori Roland Garros.

Nadal, în vârstă de 36 de ani, nu a mai disputat niciun meci de pe 18 ianuarie, când s-a accidentat la muşchiul psoas în timpul meciului pierdut în faţa americanului Mackenzie McDonald în turul doi la Australian Open.