Iuri Leitao a câștigat etapa a treia a Turului Greciei la ciclism, în timp ce Eduard Grosu a ocupat locul 6

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 06-05-2023 02:21

Rutierul portughez Iuri Leitao (Caja Rural - Seguros RGA) a câştigat etapa a treia a Turului ciclist al Greciei, desfăşurată, vineri, între Costa Navarino şi Kyparissia, în timp ce românul Eduard-Michael Grosu (HRE Mazowsze Serce Polski) s-a clasat pe locul al şaselea, informează Agerpres.

Leitao a fost cronometrat cu timpul de 3 h 31 min 26 sec pe 153 km, fiind urmat de belgianul Timothy Dupont (Tarteletto - Isorex) şi de irlandezul Rory Townsend (Bolton Equities Black Spoke).

Grosu a fost înregistrat în acelaşi timp cu învingătorul, ca şi Emil Dima (Sofer Savini Due OMZ), care a încheiat cu 77.

Leitao ocupă primul loc în clasamentul general cursei, fiind urmat la o secundă de fostul lider, neozeelandezul Aaron Gate (Bolton Equities Black Spoke) şi la şase secunde de Townsend.

Grosu ocupă locul 60, la 1 min 41 sec de lider, iar Dima se află pe 67, la 4 min 39 sec.

Sâmbătă e programată ultima etapă a cursei, Costa Navarino - Olympia, lungă de 133,5 km.