Sorana Cîrstea, campioană la Reus! Avânt spectaculos în clasamentul WTA

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 07-05-2023 15:46

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a câştigat turneul WTA 125 de la Reus (Spania), dotat cu premii totale de 100.000 de euro, după ce a învins-o pe americanca Elizabeth Mandlik în trei seturi, cu 6-1, 4-6, 7-6 (7/1), în finala desfăşurată duminică.

Cîrstea (33 ani, 44 WTA), a doua favorită a competiţiei, s-a impus după două ore şi 15 minute de joc, potrivit Agerpres.

Românca a dominat primul set, pe care l-a câştigat cu 6-1, în 27 de minute. Cîrstea a fost condusă cu 4-0 în actul secund, s-a apropiat la 4-5, după ce a salvat două mingi de set, dar a cedat cu 4-6. În decisiv, fiind fostei mare jucătoare Hanna Mandlikova (21 ani, 147 WTA) a condus cu 5-2, dar Cîrstea a reuşit egalarea, 5-5, salvând o minge de meci. Duelul a ajuns în tiebreak, unde Sorana s-a impus cu 7-1.

Salt de 10 locuri în clasamentul WTA

Cîrstea a fost recompensată pentru câştigarea trofeului cu 13.040 de euro şi 160 de puncte WTA.

Mandlik s-a ales cu un cec de 7.390 de euro şi 95 de puncte WTA.