Adolescent găsit mort - Nu a putut fi stabilită cauza decesului

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 08-05-2023 10:58

Un adolescent din municipiul Sebeş a fost găsit decedat de către membri ai familiei sale, iar în urma necropsiei nu a putut fi stabilită cauza morţii, fiind necesare alte investigaţii, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, Luminiţa Prodan, a declarat luni, pentru AGERPRES, că un băiat în vârstă de 15 ani, din Sebeş, a fost găsit mort, sâmbătă seara, de către familia sa. Potrivit acesteia, moartea băiatului nu a fost violentă.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

"În urma efectuării necropsiei, nu s-a putut stabili cauza decesului. Vor fi efectuate alte investigaţii", a precizat Luminiţa Prodan.

Anul trecut, în noiembrie, o adolescentă din Alba Iulia a murit după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla la o sală de fitness din municipiu.