'Fereastra lui Dumnezeu' s-a deschis prima dată după 33 de ani

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 08-05-2023 19:11
Actualizat: 10-05-2023 13:34

Fotbalul și sportul ne oferă multe povești, dar parcă nimic nu se compară cu iubirea napoletanilor pentru Diego Armando Maradona sau ”Dumnezeul fotbalului (D10S)”, cum îi zic cei din Napoli.

În Napoli, există o pictură murală cu figura lui Maradona. Pe chipul său, există o fereastră care se deschide doar atunci când Napoli este campioană în Serie A. Cei de la Napoli au deschis-o în 1987 și 1990 după ce au câștigat Scudetto și a fost închisă din 1990. Oamenii locului au numit-0 ”Fereastra lui D10S” sau ”Fereastra lui Dumnezeul din Napoli”.

S-a spus că vor deschide această fereastră doar dacă vor câștiga Scudetto. Au făcut o singură excepție, în 2022, după ce Argentina a câștigat Cupa Mondială din Qatar. Dragostea pentru Maradona și Argentina i-a determinat să-și încalce cuvântul.

Proprietarul ferestrei a deschis-o după 33 de ani

"Fereastra aia este a mea, eu locuiesc acolo", spune el cu mândrie. Este Ciro, omul care a cumpărat apartamentul în care se află fereastra.

"Când am venit să locuiesc aici, acea fereastră era deja acolo și am fost foarte trist pentru că îl desfigurat pe marele Maradona. Așa că ne-am organizat între noi în cartier și am decis să refacem pictura murală, dar nu știam cum să o facem, apoi Salvatore a avut ideea de a monta obloanele și de a reface fața lui Diego, a marelui Diego", a spus Ciro.

"Și eu sunt fericit să nu mai deschid acea fereastră! Din păcate ea stă an după an închisă. Asta e fereastra de la baie", explică el.

După 33 de ani, fereastra a fost deschisă. Napoli a câștigat campionatul, iar sărbătoarea a fost una fără margini. Mulți oameni au venit inclusiv pentru a celebra momentul deschiderii celebrei ferestre.

Cu greu poate fi descrisă în cuvinte bucuria fanilor lui Napoli. Sute de mii de oameni au ieșit pe străzi, a fost o mare albastră și o bucurie infinită.

Mulți napoletani se gândeau: ”Ce s-ar mai fi bucurat Diego...”.