Soția lui Zgonea se sacrifică pentru ascensiunea soțului: Și-a dat demisia din funcția de conducere, ca 'o chestiune de etică'

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 08-05-2023 21:52
Actualizat: 08-05-2023 21:53

Valeriu Zgonea, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, a anunţat, luni, după audierea în comisiile parlamentare pentru candidatura la funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), că soţia sa, care lucrează în instituţie, şi-a dat demisia din funcţia de secretar general, menţionând că este 'o chestiune normală, etică'.

"Eu nu mai sunt în politică de 8 ani. (...) Eu am fost întrebat, m-am analizat, am avut o discuţie acasă şi mi-am asumat această responsabilitate. Cred că competenţele, aptitudinile mele - şi ştiţi foarte bine că şi în Parlament am colaborat cu toate partidele politice - îmi permit să pot să găsesc acele instrumente ca această instituţie să fie respectată şi să-şi facă treaba cu profesionalism", afirmat Zgonea, potrivit Agerpres.

El a spus că soţia sa lucrează de 5 ani în această instituţie.

"Ea şi-a depus astăzi demisia din funcţia de secretar general, este o chestiune normală, etică şi nu va influenţa sub nicio formă bunul mers. Dumneavoastră mă ştiţi foarte bine, eu sunt un om care iau deciziile, am principiile mele, câteodată ele sunt judecate greşit sau nu, nu ştiu, dar ştiu să gestionez şi să manageriez o echipă de profesionişti ca cea de la ANCOM", a adăugat Zgonea.

Comisiile pentru tehnologia informaţiilor ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au avizat favorabil, luni, candidaturile lui Valeriu Zgonea şi Mihai Eftimie pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), plenul Parlamentului urmând să decidă prin vot cine va ocupa această funcţie.