Cristian Tudor Popescu face observația momentului în scandalul Horodniceanu: O simplă întrebare pentru magistrați

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 10-05-2023 11:36

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu intervine în scandalul procurorului Daniel Horodniceanu, care s-a certat cu poliția după ce a fost oprit pe un drum rural, pe motiv că nu a semnalizat și conducea prea tare. Popescu spune că dacă Horodniceanu se poartă așa cu poliția. care e o autoritate în stat, cu cetățenii s-ar putea purta mai rău.

"O întrebare pentru magistrați

Astăzi, D. Horodniceanu s-a dus să se bată pe burtă cu colegii dumisale din CSM – usturoi n-a mâncat, dar gura îi miroase. Între timp, anchetați sunt polițiștii care au îndrăznit, făcându-și datoria, să-l oprească în trafic pe marele om. Cred că o întrebare nu s-a pus în legătură cu acest personaj:

Dacă scoate pe zisa gură vorbe din ciclul „Nu știi cine sunt eu, prăpăditule?!” la adresa unui polițist în exercițiul funcțiunii, cam cum se poartă magistratul Horodniceanu, din înălțimea funcției ce i s-a dat, cu simplii cetățeni?", scrie CTP pe Facebook.