Incendiu la un motor al unui tren de călători - 100 de călători s-au autoevacuat

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 10-05-2023 10:07

Un incendiu a izbucnit, miercuri, la motorul unui tren de călători staţionat în halta Huedin, iar 100 de călători s-u autoevacuat, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, potrivit Agerpres.

"Pompierii din cadrul Detaşamentului Huedin au intervenit la un incendiu care s-a manifestat la compartimentul motor al unui tren staţionat în Halta din Macău. Apelul de urgenţă a venit în jurul orei 06,16, iar la faţa locului s-a deplasat echipajul de la Garda de Intervenţie Aghireşu. Până la sosirea forţelor noastre, în jur de 100 de călători s-au autoevacuat. În plus, niciunul dintre aceştia nu a solicitat îngrijiri medicale. De asemenea, angajaţii CFR au reacţionat prompt cu mijloace de primă intervenţie, iar pompierii au lichidat ulterior flăcările", se arată într-o informare a ISU Cluj.

Potrivit sursei citate, cel mai probabil, incendiul a pornit de la o defecţiune la compartimentul motor.