Liderul deputaților UDMR, al doilea parlamentar agresat de susținătorii AUR

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 10-05-2023 12:15
Actualizat: 10-05-2023 13:20

Liderul deputaților UDMR Csoma Botond este al doilea parlamentar care susține că a fost agresat de susținătorii AUR. El susține că a fost agresat verbal de manifestanți, care i-au strigat: „Afară cu UDMR”.

"M-au huiduit, amenințat, au zis: Luați-i gâtul. Un discurs agresiv. Nu m-au lovit. Cred că m-au recunoscut, pentru că au strigat: Afară cu UDMR!”, a spus Botond.
Totodată, el a spus că dacă jandarmii nu ar fi intervenit probabil ar fi fost agresat și fizic.

Citește și: Ludovic Orban, agresat și scuipat de manifestanții AUR

„O persoană din rândul manifestanților a agresat verbal un alt parlamentar, făptuitorul fiind identificat de jandarmi, pentru a fi întocmite demersurile necesare sesizării organelor de urmărire penală. Jandarmeria Capitalei va sprijini aceasta acțiune și prin punerea la dispoziție a imaginilor necesare pentru probarea faptelor”, arată un comunicat al Jandarmeriei.