VIDEO - Explozie violentă în centrul orașului Milano. Primarul oferă primele detalii/ UPDATE

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 11-05-2023 13:51
Actualizat: 11-05-2023 14:41

Explozie violentă în centrul orașului Milano: Mai multe mașini au luat foc.

UPDATE 11 mai 2023, 14:30 - Autoritățile au raportat că în momentul exploziei flăcările ar fi cuprins cel puţin cinci vehicule şi patru motociclete, iar o școală și un azil de bătrâni au fost evacuate de urgență

UPDATE 11 mai 2023, 14:20- Primarul orașului Milano, Giuseppe Sala, a dat asigurări că "un atentat" sau evenimente de natură similară pot fi excluse: "Din primele cercetări, se pare că incendiul a fost provocat de explozia unor butelii de oxigen din interiorul unei dube. Furgoneta era parcată în Via Vasari, la colțul cu Via Pier Lombardo. În acest moment pot să anunț că o persoană a fost rănită grav, că este vorba de șoferul șoferul dubei, dar nu există alte pagube. Mă duc să văd situația și să discut cu cei care au preluat cazul".

UPDATE 11 mai 2023, 13;56 - Potrivit primelor relatări, ar fi explodat o dubă care transporta butelii de oxigen.

Trecători spun că au văzut cum una dintre butelii a luat foc, apoi s-a produs o explozie foarte violentă.

Incendiul care a urmat exploziei a cuprins patru mașini parcate pe stradă, o farmacie din apropiere și apartamentele dintr-o clădire vecină.

O explozie violentă a avut loc joi în centrul orașului Milano. Mai multe mașini au luat foc și clădirile din vecinătate au suferit stricăciuni, informează Mediafax.

O explozie s-a produs în jurul prânzului în centrul orașului Milano. Mai multe vehicule sunt în flăcări, potrivit Sky News.

Sky TG24 a relatat că explozia ar putea proveni de la o dubă parcată în apropiere.

Din mașinile cuprinse de flăcări se ridică mai multe coloane de fum. Pompierii intervin la fața locului.

Autoritățile vor începe o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat.