Au bătut palma: SUA vinde 60 de elicoptere Germaniei. Care este suma tranzacției

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 12-05-2023 06:41

Statele Unite au anunţat joi că au aprobat vânzarea a 60 de elicoptere de transport militar şi alte echipamente către Germania, ţară membră a NATO, pentru un total 8,5 miliarde de dolari, notează AFP, citat de Agerpres.

Vânzarea propusă urmăreşte "îmbunătăţirea capacităţilor de transport" ale armatei germane şi astfel să permită Germaniei "să consolideze securitatea teritoriului său şi să prevină ameninţările regionale", a indicat Agenţia americană pentru cooperare pentru în domeniul apărării şi securităţii (DSCA) într-un comunicat.

Elicopterele în cauză sunt elicoptere militare de manevră şi atac de tip CH-47F Chinook.

Această tranzacţie ar permite "sprijinirea politicii de securitate naţională şi externe a Statelor Unite ameliorând securitatea unui aliat din NATO, a cărui forţă este importantă pentru stabilitatea politică şi economică a Europei", a precizat comunicatul.

Departamentul de Stat al SUA a aprobat posibila vânzare, iar DSCA a notificat joi Congresul de la Washington.