Rareș Hopincă, city manager Sector 5: Am confiscate două camioane care descărcau ilegal deșeuri în Sectorul 5!

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 12-05-2023 15:29
Actualizat: 12-05-2023 21:32

Astăzi, 11 mai 2023, în urma acțiunilor întreprinse de Poliția Locală Sector 5 au fost depistate două autobasculante care descărcau deșeuri din construcții, provenite din zona Lujerului, Sector 6, în Sectorul 5.

Poliția Locală a aplicat două amenzi în valoare de 70.000 lei fiecare, conform OUG 92/2021 și a confiscat cele două autobasculante.

Rareș Hopincă, city manager Sector 5: “Avem toleranță zero față de infracțiunile de mediu! Sectorul 5 nu e groapa de gunoi a Capitalei! Aviz celor care aruncâ gunoiul pe spațiul public! Le vom confisca mașinile și îi vom amenda până când vor respecta legea.”