Rezistenţa anticomunistă din Munţii Apuseni a fost una dintre cele mai îndelungate. Atenţia istoricilor s-a concentrat îndeosebi asupra grupurilor de rezistenţă armată, conduse de Teodor Şuşman, fostul primar din Răchiţele, ori de doctorul Iosif Capotă şi de Alexandru Dejeu, executaţi de Securitate pentru vina de a se fi opus instaurării bolşevismului. În acest context, au rămas mai puţin cercetate o serie de episoade care au implicat întregi comunităţi. Unul dintre aceste episoade este cel al revoltei din Beliş, din anul 1951.
Doi dintre cei mai buni istorici din generaţia tânără, Cosmin Budeancă şi Cornel Jurju, au încercat să investigheze acest episod, la începutul anilor 2000. ”Cererea de finanţare alcătuită de Institutul de Istorie Orală nu a fost aprobată”, spune istoricul Cosmin Budeancă. La rândul său, istoricul Cornel Jurju spune că ”regiunea Huedinului a fost una dintre cele mai importante în geografia rezistenţei anticomuniste din România.
Această atitudine a avut două principale surse. În primul rând, ţinutul Huedinului a fost majoritar greco-catolic, iar interzicerea Bisericii Greco-Catolice în anul 1948 a generat foarte multă nemulţumire în lumea satelor din împrejurimile Huedinului. În al doilea rând, în această zonă au existat trei grupuri de rezistenţă anticomunistă: grupul Şuşman, grupul Capotă-Dejeu şi grupul Cruce şi Spadă. În acest context poate fi înscrisă şi răscoala de la Beliş din 1951. Practic, era o atmosferă în general de ostilitate faţă de regimul comunist în această parte a Munţilor Apuseni”, a spus istoricul Cornel Jurju.
El a adăugat că grupul Şuşman a activat pe teritoriul Belişului chiar în anul 1951, iar oamenii s-au simţit încurajaţi de prezenţa luptătorilor anticomunişti, pe care îi percepeau ca pe o speranţă a schimbării. Liderul revoltei de la Beliş a fost, de fapt, un sătean din comuna Măguri, Vasile Roba, despre care ”România liberă” a relatat şi zilele trecute. Practic, în acel an, comuniştii au început să naţionalizeze pădurile primite de moţi după primul război mondial, prin actul Regelui Ferdinand I, dar şi gaterele construite de moţi.
Actul de împroprietărire a moţilor semnat de Regele Ferdinand I a însemnat debutul unei epoci de prosperitate, pe care comunităţile din Munţii Apuseni nu au mai atins-o niciodată de atunci încolo. Cu ajutorul veniturilor obţinute din exploatarea lemnului, moţii au reuşit să îşi trimită copiii la şcolile Clujului, să înfiinţeze mici întreprinderi, să susţină şcolile săteşti şi bisericile. Cazul familiei Şuşman este semnificativ din acest punct de vedere, la fel ca şi cazul lui Alexandru Dejeu, care a devenit medic uman, iar fratele său, fostul ministru PNŢCD de Interne din guvernarea CDR, Gavril Dejeu, a devenit avocat, deşi proveneau dintr-o familie modestă.
Aroganţa activiştilor a generat revolta
În acest context, decizia comuniştilor de a confisca pădurile şi gaterele a stârnit o adevărată revoltă în Beliş. Oamenii s-au adunat în centrul comunei la începutul lunii iunie 1951, când o echipă de activişti comunişti de la Cluj venise să preia gaterele. ”Sătenii erau adunaţi din toate satele, din Măguri, din Bogdăneşti, din Gilău, din Mărişel. Scânteia revoltei s-a iscat atunci când unul dintre activişti a început să îi ameninţe cu puşcăria pe cei care încearcă să ascundă uneltele şi să nu le predea”, spune unul dintre bătrânii din Beliş. Comuniştii au fost bătuţi şi alungaţi din Beliş, iar bunurile din magazinul sătesc au fost împărţite între sătenii care fuseseră spoliaţi. O serie de documente au fost incendiate. Însă imediat a urmat o represiune dură, iar capii revoltei au fost arestaţi. Vasile Roba a fost considerat drept unul dintre instigatorii principali, după cum rezultă dintr-o notă a Inspectoratului de Securitate din judeţul Cluj, care arată că Vasile Roba ”a instigat populaţia din comuna Măguri să participe la răzvrătirea ce a avut loc în 1951 la Beliş, având şi manifestări duşmănoase”.
Fişa personală a lui Vasile Roba, din arhiva Direcţiunii Generale a Securităţii Statului, Raionul Cluj, arată că ”înainte de 23 august 1944, a fost membru în PNŢ Maniu”. Vasile Roba le-a spus bolşevicilor locali că ”s-a început Canalul Dunăre-Marea Neagră cu chiaburi, dar se va termina cu comunişti!”. De asemenea, Vasile Roba l-a pălmuit pe unul dintre activişti despre care sătenii spun că ar fi fost trimisul personal al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, satrapul comunist al României din acea perioadă. Acest gest i-a fost fatal. Securitatea a descins acasă la Vasile Roba la două zile după revolta din Beliş. Fiul său, Gavrilă Roba, a reconstituit în mărturiile mamei sale şi ale bunicului scena descinderii. ”Când eu aveam 6 luni, echipele de securitate au venit să îl aresteze pe tatăl meu, spunând că a instigat populaţia din comuna Măguri să participe la răzvrătirea ce a avut loc în anul 1951 la Beliş.
A venit o echipă a securităţii, şapte sau opt, pe la ora 2 noaptea şi au început să caute peste tot. Doi au intrat în casă, în cameră eu şi surorile mele, eu aveam şase luni, sora mea Lucreţia avea trei ani şi sora Maria patru ani şi şase luni şi era bunicul meu care era invalid de război cu un picior de lemn. Unul era cu arma îndreptată înspre bunicul şi unul înspre mama”. Vasile Roba nu era acasă. El plecase la Reghin, ca să cumpere doi cai, relatează Gavrilă Roba.
Tatăl său a fost prins abia a doua zi. Securiştii l-au băgat pe Vasile Roba într-o dubă neagră. De atunci, el nu a mai fost văzut de nici unul dintre membrii familiei. Însă un alt participant la revoltă, Găvrilă Tomoş din Mărişel, le-a spus soţiei şi tatălui lui Vasile Roba că acesta a fost împuşcat de securişti. Mărturia a fost confirmată şi de Vasile Todea din Gilău, un alt sătean care a luat parte la incidentele din Beliş, dar şi de fişele Securităţii aflate în arhiva CNSAS. Documentele nu consemnează locul şi modul în care s-a produs decesul lui Vasile Roba. Însă securiştii au încercat să păcălească familia. Unul dintre turnătorii la Securitate i-a spus soţiei lui Vasile Roba că acesta s-ar fi sinucis, prin spânzurare cu un cearceaf. Însă ceilalţi deţinuţi care au fost închişi cu Vasile Roba afirmă că acesta a fost împuşcat în arestul Securităţii din Cluj şi apoi înmormântat într-un loc necunoscut.
preluare Romania Libera