Incident bizar în Marea Britanie: un alergător a fost atacat de un uliu / Explicația specialiștilor

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 16-05-2023 10:56

Un uliu a atacat un alergător aflat într-o zonă rurală din Marea Britanie. Bărbatul a fost rănit la cap și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Experții spun că atacul este un eveniment neobișnuit, potrivit BBC.

Victima se numește Ewan Cameron și a fost atacată de pasărea de pradă în Friockheim, Angus. În urma atacului, bărbatul are mai multe găuri în scalp, scrie Mediafax.

„Este ca atunci când cineva te lovește în ceafă. Ghearele sunt foarte ascuțite și mi s-au înfipt efectiv în ceafă. Am șase găuri în cap ca urmare a atacului", a relatat Cameron pe rețelele de socializare.

După ce și-a spus povestea online, mai multe persoane au răspuns anunțând că au trecut prin experiențe similare.

Paul Reynolds, de la New Arc Wildlife Centre din Aberdeenshire, a declarat pentru BBC că astfel de atacuri nu sunt un eveniment obișnuit.

„Dacă ne gândim în general, cred că sunt mai mulți oameni răniți de vaci decât de păsări de pradă. Majoritatea uliilor își depun ouăle de la jumătatea lunii aprilie până la începutul lunii mai. Deci, atunci sunt într-un fel de vârf de apărare a teritoriului lor aflat lângă cuiburi", a explicat Reynolds.

El le-a recomandat oamenilor să ia măsuri de protecție, cum ar fi purtarea unei șepci și evitarea zonei în care se află păsările.