Alexandru Rafila pune piciorul în prag. Circulară de urgență pentru angajarea de medici și personal medical (Document)

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 17-05-2023 19:36
Actualizat: 17-05-2023 20:13

Alexandru Rafila pune piciorul în prag. Circulară de urgență pentru sânge proaspăt în sistem

Ministerul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis o circulară la toate Direcțiile județene de Sănătate și a Municipiului București pentru a comunica de urgență necesarul posturilor vacante care ar urma să fie scoase la concurs.

în vederea inițierii unui memorandum pentru angajații din sistemul sanitar, care fi fi înaintat Guvernului României, vă adresăm rugăminte de a solicita unităților sanitare de pe raza județului dumneavoastră, respectiv a Municipiului București (indiferent de subordonare), necesarul posturilor vacante care ar urma să fie scoase la concurs pentru a putea asigura și susține activitatea medicală în condiții optime.

Pentru medici, vă rugăm să aveți în vedere posturile de medic specialist, având în vedere promovarea recentă a examenului de medic specialist și nevoia de încadrare pentru tinerii medici”, se spune în circulara transmisă de Ministerul Sănătății în teritoriu către DSP-uri.

Conform Colegiului Medicilor din România, avem în acest moment cam 55.000 de doctori cu aviz de liberă practică. Cea mai mare problemă o reprezintă faptul că aproximativ 30.000 dintre ei lucrează în București și alte cinci județe: Dolj, Timiş, Cluj, Mureş şi Iaşi, adică zonele în care sunt facultățile de medicină și prin urmare spitale universitare. Avem 12 judeţe cu sub 500 de medici, trei judeţe cu sub 300 de medici.