Charles Michel lansează un apel la o cooperare 'stabilă şi constructivă' cu China

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 19-05-2023 12:05

Este în interesul Uniunii Europene să menţină o cooperare "stabilă şi constructivă" cu China, a declarat vineri preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în timp ce Grupul celor şapte cele mai puternice economii ale lumii (G7) s-au reunit la Hiroshima (Japonia) pentru a discuta despre "coerciţia economică" faţă de China şi alte probleme, potrivit Reuters.

În finalul reuniunii, liderii G7 urmează să dea publicităţii o declaraţie care va cuprinde o "secţiune dedicată Chinei", în care vor fi menţionate o serie de aspecte, printre care şi "coerciţia economică şi alte comportamente", a specificat un responsabil american, potrivit Agerpres.

În discuţiile lor, conducătorii G7 se vor axa pe modul în care să avertizeze a doua cea mai mare economie a lumii împotriva a ceea ce ei consideră a fi o ameninţare la adresa lanţurilor de aprovizionare globale şi a securităţii economice, fără a înstrăina totuşi un partener comercial puternic şi important, notează Reuters.

UE vrea "să reducă riscurile pentru a diminua dependenţele excesive şi să-şi diversifice (căile de aprovizionare) în lupta împotriva practicilor neloiale", a declarat Michel în cadrul unei conferinţe de presă la Hiroshima.

"Relaţiile stabile şi constructive cu China sunt în interesul nostru reciproc", a spus el.

"Ţinând cont de rolul său în cadrul comunităţii internaţionale şi de mărimea economiei sale, China are o responsabilitate specială în lume şi trebuie să respecte regulile internaţionale", a subliniat Charles Michel.

China a fost în mod tradiţional unul dintre principalii parteneri comerciali ai Rusiei, datorită resurselor energetice, iar Rusia şi-a sporit dependenţa de China pentru veniturile provenite din exporturi, după ce cumpărătorii occidentali au întrerupt legăturile cu Moscova ca urmare a invaziei ruse în Ucraina.

Preşedintele Consiliului European a făcut apel la China să îşi folosească influenţa asupra vecinului său pentru a pune capăt războiului în Ucraina.

"Facem apel la China să exercite presiuni asupra Rusiei pentru a pune capăt agresiunii sale militare", a declarat Michel.

Din februarie, China a promovat o propunere în 12 puncte pentru o soluţionare politică a crizei ucrainene, iar de la începutul acestei săptămâni şi-a trimis un emisar în Europa pentru "a comunica cu toate părţile cu privire la o soluţie politică la 'criza' din Ucraina", potrivit Beijingului.

Li Hui, reprezentantul special al guvernului chinez pentru afaceri eurasiatice, care şi-a început acest turneu printr-o vizită la Kiev, urmează să efectueze vineri o vizită în Polonia, pentru discuţii cu autorităţile de la Varşovia cu privire la Ucraina, iar apoi se va deplasa în Franţa, Germania şi Rusia.