Anchetă a poliţiştilor după ce o femeie de 43 de ani a ingerat o substanţă toxică, iar apoi a murit

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 19-05-2023 14:23

Poliţiştii din Olt au deschis o anchetă după ce o femeie în vârstă de 43 de ani a ingerat o substanţă toxică, a fost transportată la spital, dar nu a mai putut fi salvată şi a murit, potrivit news.ro.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt a anunţat vineri, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii au fost sesizaţi săptămâna trecută, prin apel la 112 cu privire la faptul că o persoană din comuna Tia Mare ar fi ingerat o substanţă toxică.

“La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Corabia, care, din primele verificări, au identificat o femeie, în vârstă de 43 de ani, din comuna Tia Mare, care ar fi ingerat o substanţă toxică. Femeia a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Orăşenesc Corabia, în vederea acordării de îngrijiri medicale, însă a decedat. Trupul acesteia a fost depus la morga Spitalului Orăşenesc Corabia, în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii cauzei decesului”, a transmis IPJ Olt.

Poliţiştii au întocmit în cauză un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.