Regulile Kievului: Orice mediere între Ucraina și Federația Rusă trebuie să respecte două principii

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 20-05-2023 14:17

Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a declarat vineri că medierea unei păci între Ucraina și Rusia este acceptabilă numai dacă îndeplinește două „principii fundamentale”, conform Ukrainskaia Pravda.

Kuleba a spus într-o conferință de presă la Lisabona că „salutăm orice mediere, dacă îndeplinește două principii fundamentale”.

Primul principiu, potrivit șefului diplomației ucrainene, este că medierea ar trebui să ducă la restabilirea completă a integrității teritoriale a Ucrainei.

„Niciun plan de pace, nicio inițiativă de pace, nicio mediere nu ar trebui să prevadă pierderea teritoriului ucrainean”, a indicat acesta.

Al doilea principiu este să nu înghețe conflictul, a spus Kuleba, pentru că altfel „va urma o nouă invazie”. „După medierea Germaniei și Franței conflictul a fost mai degrabă răcit, dar ne-a adus un război mult, mult mai rău", a adăugat acesta.

În ultimele săptămâni, o serie de țări s-au oferit să medieze încetarea focului între  Ucraina și Rusia.