Fetiţă de 5 ani, accidentată grav pe o trecere de pietoni din Galați

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 22-05-2023 15:54

Fetiţă de 5 ani, accidentată grav pe o trecere de pietoni din Galați.

O minoră în vârstă de cinci ani din judeţul Galaţi a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovită de o maşină pe o trecere de pietoni din localitatea Pechea, informează, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii Biroului Rutier Galaţi au fost sesizaţi prin apel la numărul de urgenţă 112, despre faptul că un bărbat, din comuna Suhurlui, în timp ce conducea un autovehicul pe raza satului Pechea, a accidentat pe trecerea de pietoni, amplasată în zona intersecţiei cu DJ 251, o fetiţă de 5 ani care se angajase regulamentar în traversarea străzii.

În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni şi a fost transportată la Spitalul de Copii Sfântul Ioan Galaţi, unde a rămas internată, informează Agerpres.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, ulterior a fost condus la Spitalul de Urgenţă Sf. Apostol Andrei - Galaţi, unde i-a fost recoltată şi o mostră biologică de sânge.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.