Constructorul unui bloc din Constanţa, amendat de Garda de Mediu cu peste 67.000 de lei pentru depozitare ilegală de deșeuri

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 22-05-2023 16:37

Constructorul unui bloc din Constanţa a fost amendat de Garda de Mediu cu peste 67.000 de lei, pentru că în şantier erau depozitate deşeuri, atât provenite din construcţii, cât şi din cele reciclabile

Garda de Mediu a anunţat, luni, că a fost control un şantier din zona străzii Eliberării din municipiul Constanţa unde este realizat un proiect imobiliar D+P+11 etaje, scrie news.ro.

“În incinta organizării de şantier zac pe sol mormane de deşeuri din construcţii (pământ, spărtură BCA), amestecate cu deşeuri reciclabile din plastic, carton, lemn, etc. Constructorul nu a amenajat spaţii dotate cu containere pentru colectarea separată a deşeurilor, nu a ţinut evidenţa deşeurilor generate şi nu a luat măsuri privind transportul, valorificarea sau eliminarea deşeurilor către societăţi autorizate”, a transmis Garda de Mediu Constanţa.

Societatea respectivă a primit două amenzi, în valoare totală de 67.500 de lei.