Carmen Iohannis, criticată de sindicaliști pentru că nu participă la grevă: 'Ești model când noțiunile de solidaritate și unitate le pui în aplicare!'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 22-05-2023 19:21

Liderii de sindicat din învățământ o critică pe Carmen Iohannis, soția președintelui Klaus Iohannis, pentru faptul că nu participă și ea la greva din sistem.

Marius Nistor, preşedintele Federaţiei „Spiru Haret”, i-a reproșat profesoarei Carmen Iohannis lipsa de solidaritate: „Noi trebuie să fim modele pentru copii. Ești model când noțiunile de solidaritate și unitate le pui în aplicare în primul și-n primul rând. Modele sunt elevii din Constanța, care cu toată responsabilitatea au fost alături de noi nu numai prin mesaje, au participat și acțiunile noastre de protest. Un model de asumare, solidaritate, de unitate cu noi, dascălii lor. De la ei trebuie să învățăm”, a spus acesta în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV

„Păi care e cadrul legal? Să-l întrebe pe secretarul de stat Sorin Ion, care ne-a spus prompt care e definiția tehnică a înghețatului anului școlar, să ne spună și cum predă online unul din profesorii României azi”, a declarat și Sorin Dragnea, liderul FSLI Sector 1.

Context

Carmen Iohannis va face cursuri online cu elevii de la Liceul Gheorghe Lazar din Sibiu, acolo unde predă limba engleză, susțin surse apropiate de soția președintelui pentru STIRIPESURSE.RO (continuarea aici). Carmen Iohannis nu este membru de sindicat și de aceea nu s-a alăturat grevei profesorilor. Totuși, Carmen Iohannis le-ar fi spus colegilor că îi susține, dar că nu este de acord să nu susțină orele

Ce spune președintele despre greva din sistem

Președintele României, Klaus Iohannis, a fost rugat miercuri să comenteze anunțul privind declanșarea grevei generale în Educație și a declarat că dascălii trebuie să fie plătiți la adevărata lor valoare. O să cer Ministerului Muncii să se lucreze un pic mai repede la grilele din Educație, a spus Iohannis.

Președintele a mai declarat că grila de salarizare din sistemul de învățământ trebuie să fie actualizată.

„Dascălii trebuie plătiți la adevărata lor valoare. În Legile Educației, chestiunile salariale nu apar... grila de salarizare trebuie actualizată... o să cer ca la Ministerul Muncii să se lucreze un pic mai repede astfel încât grilele din Educație să satisfacă nevoile sistemului”, a spus șeful statului.

Președintele Iohannis nu a făcut comentarii despre posibilele efecte ale grevei generale. „Eu nu discut despre asta (n.r. despre grevă)... eu discut despre nevoile sistemului”, a precizat Klaus Iohannis.