Poliţiştii le-au prezentat elevilor modalităţile de protejare în mediul online, în săptămâna Prevenirii Criminalităţii

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 23-05-2023 16:36

Poliţişti de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, Centrul Regional Craiova, au continuat, marţi, activităţile de informare desfăşurate în săptămâna "Prevenirii Criminalităţii", prezentându-le elevilor din mai multe unităţi de învăţământ modalităţile de a fi în siguranţă în mediul online, potrivit Agerpres.

Astfel, la Palatul Copiilor din municipiul Craiova s-a desfăşurat o amplă acţiune de informare privind criminalitatea informatică, la care au participat copii cu vârste cuprinse între 9-14 ani, care au aflat despre accesarea în condiţii de siguranţă şi în mod responsabil a internetului.

"Protejarea copiilor faţă de riscurile din mediul online va fi întotdeauna una dintre priorităţile Poliţiei Române, copiii având nevoie de îndrumări în ceea ce priveşte modul de protejare online, ce comportament este adecvat faţă de ceilalţi şi ce comportament este acceptabil faţă de ei înşişi. O bună soluţie în prevenirea riscurilor online este explicarea pericolelor la care cei mici se expun dezvăluindu-şi identitatea pe internet persoanelor necunoscute. O altă soluţie de protejare a copiilor pe internet este combaterea conţinutului ilegal şi a comportamentului nociv online", au spus reprezentanţii IPJ Dolj.

Poliţiştii au purtat discuţii cu cei mici, aducând în atenţie tipurile de fraude informatice: phishingul prin email (un mesaj electronic trimis către sute sau mii de destinatari, pretinzând a fi din partea unei surse legitime - prieten, instituţie, magazine virtuale), phishingul prin telefon (o modalitate prin care o persoană pretinde că sună din partea unei surse de încredere cum ar fi banca, membru al familiei, autoritate şi, apelând la tehnici de inginerie socială, solicită informaţii confidenţiale cum sunt adresa, nume complet, datele părinţilor), fraudele pe platforme market place, metodele de racolare din sfera traficului de persoane.

De asemenea, poliţiştii au prezentat consecinţele acestor fraude informatice, recomandările făcute fiind: să nu deschidă linkuri sau ataşamente din email-uri/sms-uri nesolicitate, să nu comunice nimănui parolele de acces, date personale de identificare, orice alte informaţii de securitate, să utilizeze parole puternice.

Seria de activităţi vizând siguranţa în mediul online a continuat pe raza întregului judeţ, astfel că lucrătorii Biroului Siguranţa Şcolară, poliţiştii de proximitate din mediul urban şi poliţiştii din mediul rural au realizat la sediile unor agenţi economici, instituţii, unităţi de învăţământ, spaţii amenajate pentru petrecerea timpului liber activităţi destinate utilizării internetului într-un mod responsabil şi în siguranţă.