Veterani de război, decoraţi de preşedintele Klaus Iohannis

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 24-05-2023 20:24

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, o serie de decrete de decorare.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a conferit Ordinul "Virtutea Militară" în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, maiorului în retragere, veteran de război Tudor Ilie Ciocan în semn de "apreciere pentru importantele servicii militare aduse României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru ţinuta morală de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale cariere profesionale, precum şi pentru exemplara conduită civică".

De asemenea, cu prilejul Zilei Eroilor, în semn de "apreciere pentru importantele servicii militare aduse României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru ţinuta morală de care au dat dovadă de-a lungul întregii lor cariere profesionale, precum şi pentru exemplara conduită civică", preşedintele Iohannis a conferit Ordinul "Virtutea Militară" în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, veteranilor de război Dumitru Traian Molie - colonel în retragere, Gheorghe Neculai Amariei-Vieriţei, Gheorghe Emil Moisii şi Ilie Ioan Scarlii - maiori în retragere.

Şeful statului l-a decorat şi pe generalul de armată Christian Rodriguez, director general al Jandarmeriei Naţionale Franceze, în semn de "apreciere pentru dezvoltarea relaţiilor de colaborare şi prietenie cu România, pentru sprijinul constant acordat ţării noastre", cu Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari.

Organizaţia Romanian Community of Ireland (RCI) a fost decorată de preşedintele Klaus Iohannis cu prilejul aniversării a 25 de ani de la înfiinţare, în semn de "apreciere pentru activitatea socio-culturală, educaţională şi juridică pusă în slujba comunităţii româneşti din Irlanda, contribuind la consolidarea identităţii naţionale a acesteia în ţara de reşedinţă", cu Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Cavaler, Categoria F - "Promovarea culturii".