Mirel Rădoi, numit antrenor la Al Bataeh

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 24-05-2023 23:00

Fostul internaţional român Mirel Rădoi a fost numit, miercuri, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Al Bataeh, din Emiratele Arabe Unite, potrivit contului de Instagram al grupării, la o săptămână după ce a fost demis de clubul saudit Al-Tai.

Al Bataeh a evitat retrogradarea din prima ligă a Emiratelor, clasându-se pe locul 12, cu 21 de puncte, cu unul mai mult decât penultima clasată, Dibba Al Fujairah, care a retrogradat, scrie Agerpres.

Rădoi (44 ani) a fost demis din funcţia de antrenor al echipei saudite Al-Tai, a anunţat clubul, miercurea trecută, pe Twitter, la o zi după ce ''Cavalerii Nordului'' au pierdut acasă meciul cu formaţia Al-Nassr, echipă lui Cristiano Ronaldo.

Fostul selecţioner al naţionalei României fusese numit în funcţie la finalul lunii ianuarie, când Al-Tai se afla pe locul 9, cu 18 puncte, şi lasă formaţia din Ha'il pe poziţia a şaptea, cu 34 de puncte, încheind mandatul cu un bilanţ de 4 victorii, 4 egaluri şi 5 înfrângeri - 16 puncte.

Mirel Rădoi a jucat la două echipe din EAU în carieră, la Al-Ain (2011-2014) şi Al-Ahli (2014-2015).

Rădoi este al treilea antrenor român din prima ligă a Emiratelor, după Cosmin Olăroiu (Sharjah FC) şi Daniel Isăilă (Baniyas SC).