Un fotbalist argentiniat a fost reținut de poliție: Este acuzat de violență asupra partenerei sale

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 25-05-2023 16:02

Fotbalistul argentinian al clubului Atletico Platense, Ignacio Arce, este reţinut după ce a fost acuzat de violenţă asupra partenerei sale, a anunţat EFE.

Arce este după gratii, după ce a fost cercetat de procurorul Pablo Menteguiaga, de la Unitatea de Instruire Funcţională (UFI), specializată în violenţa domestică, care l-a acuzat de "vătămări corporale" uşoare şi alte violenţe.

Jucătorul a fost arestat în apartamentul său din Tigre, provincia Buenos Aires, pentru că şi-ar fi lovit iubita în timpul unor certuri în care aceasta i-a şi reţinut telefonul mobil, cu intenţia de a-l verifica.

Totuşi, rănile pe care tânăra le-a indicat că le-a suferit la picioare nu au putut fi demonstrate că au fost ca urmare a violenţei fotbalistului, în condiţiile în care prietena acestuia este şi ea fotbalistă la echipa feminină a unui club din oraşul Parana.

În urma sentinţei judecătorului, fotbalistul a fost reţinut, dar avocatul său a depus imediat cerere de eliberare pe cauţiune.

Clubul lui Arce a anunţat că în funcţie de deciziile judiciare, va adopta şi el măsuri în consecinţă în ceea ce-l priveşte pe portar.